Casă individuală | curte generoasa | zona Dămăroaia

Bucuresti-Ilfov - DAMAROAIA

Mention when you call us:

1.450 €/month ID: 22196

Description Contact us

Casă cochetă, situată în zona Dămăroaia, pe o stradă liniștită perpendiculară pe strada Jiului.

Compartimentare și suprafețe

Zona locuibilă (parter + etaj): cca. 118 mp utili reali, cu o compartimentare optimă.
Parter: living generos și luminos (29 mp), bucătărie separată, grup sanitar cu duș și două holuri de acces.
Etaj: 3 dormitoare decomandate (unul dispune de balcon propriu și dulap încorporat), baie principală cu cadă și hol central.
Beci (26,1 mp): subsol cu pivniță amenajată (rafturi metalice, iluminat), centrala termică, chiuvetă și racord pentru mașina de spălat rufe; acces direct din hol prin ușă dedicată. Spațiu generos, ideal pentru depozitare, arhivă sau cramă.
Pod: acces facil pe scară fixă din holul etajului, oferind un spațiu suplimentar excelent pentru depozitare, având șapă pe toată suprafața.

Curte, grădină și parcare

Curte proprie, împrejmuită și cu poartă, în care se pot parca 2 mașini, una în spatele celeilalte.
Grădină în spatele casei, amenajată profesional de un peisagist, cu un design modern pe bază de pietriș și sistem de irigare automatizat prin picurare – un spațiu ideal pentru relaxare sau protocol (mentenanță minimă și aspect impecabil tot anul).

Finisaje și dotări de calitate

Bucătărie COMPLET NOUĂ: masă cu patru scaune, mobilier premium XXXLutz, dotată cu electrocasnice de înaltă calitate: plită pe gaz și hotă Teka, cuptor electric și frigider Beko, mașină de spălat vase Bosch.
Confort termic: climatizare completă cu aparate de aer condiționat Gree în toate camerele, radiatoare în toate camerele, geamuri PVC termopan.
Încălzire prin centrală termică de înaltă eficiență (Vaillant ecoTEC plus în condensare), amplasată în beci. Instalație de încălzire din cupru, aparentă, vopsită în alb.
Iluminat montat în toate camerele.
Podele din parchet masiv de stejar, gresie și faianță în stare excelentă.

Localizare și transport

Transport public: stație de autobuz chiar la capătul străzii.
Metrou: stația de metrou Jiului se află la maximum 15 minute de mers pe jos.
Acces ultra-rapid către zona de birouri Expo Business Park, Piața Presei Libere, Parcul Herăstrău și ieșirea spre nordul Capitalei.
Parc în capătul străzii, amenajat cochet atât pentru relaxare, cât și pentru distracția copiilor.
Magazine de proximitate (Mega Image la 5 minute de mers pe jos; Kaufland, Penny, Profi, farmacii, la maximum 15 minute).

Technical Information
Rooms no. 4
Usable area 144.1 mp
Total usable area 144 mp
Built area 160 mp
Total land area 306 mp
Yard area -
Layout -
No. of kitchens 1
No. of bathrooms/toilets 2
Year of construction 2007
Structure type -
Maximum footprint -
Building height P+1
Useful Information
Location